Artificii în deșert


      Daca m-ai fi întrebat acum trei ani cum mi se pare meseria de travel blogger, aș fi zis că este un job ideal și că se potrivește de minune zicalei ,,fă ceea ce-ți place și nu vei munci cu adevărat nicio zi din viața ta”. Astăzi, după doi ani și jumătate de când activez în această nișă a online-ului, a rămas în picioare doar prima parte a frazei anterioare. Este minunat să fii travel blogger, însă al naiba de obositor! Practic, nu am un program fix, ci unul nelimitat. Tot timpul am câte o destinație restantă despre care încă n-am apucat să povestesc, întrebări de la cititori, poze de editat, mult research, itinerarii de alcătuit, mail-uri la care trebuie să răspund.

     Este frumos, insă uneori devine o obișnuință copleșitoare. Știi unde intervine adevărata provocare? Atunci când am nevoie de inspirație pentru mine, nu pentru alții. Atunci când am nevoie să mă autosurprind cu ceva nou, nebunesc, ieșit din comun. După atâtea călătorii, pot spune că surpriza nu se mai ivește la fel de ușor ca la început și că entuziasmul nu mai vine decât dacă plec eu în căutarea lui.

     De exemplu, zilele trecute, Alex mă întreba la ce cabană vreau să mergem anul acesta, cu prietenii, de Revelion. Glasul lui părea cumva resemnat și dezamăgit. Fără a avea nimic planificat, i-am raspuns încrezătoare ,,Nu mergem la munte anul acesta! Voi organiza chiar eu un Revelion atipic pentru noi, unul de povestit copiilor și nepoților noștri, într-un loc cu soare și multe grade în termometru”.

     Perfecționistă cum sunt, știam că trebuie să mă depărtez de lucruri clasice. Am vrut să evit clișeele. Am început cu alegerea destinației. Voiam ceva exotic, călduros, nici aproape de casă, dar nici să trebuiască șă obținem viză în avans sau să parcurgem două zile până acolo. Răspunsul s-a conturat destul de repede. Revelion în Dubai ar fi perfect! Pentru că este un oraș inovator, îndrăzneț, surprinzător. Pentru că posibilitățile de petrecere a timpului sunt nelimitate. Pentru că îmbină parfumul trecutului cu esența prezentului și cu aroma ademenitoare a viitorului. Pentru că este o intersecție armonioasă de culturi, religii, culori, tradiții și savori. Pentru că amândoi ne doream de mult să-l vizităm și asta era ocazia ideală.

Dubai SuperBlog (6).JPG

      Trebuia să încep cu zborul și cazarea, itinerariul zilelor petrecute acolo rămânând ulterior pe mâna mea. Am apelat la Christian Tour și am căutat oferte speciale Revelion. 7 nopți la un hotel cu vedere spre apa turcoaz a Golfului Persan, cu mic dejun și bilete de avion incluse. Yupiii, Revelion Christian Tour în toată regula! Planurile se concretizau. Restul zilei mi l-am petrecut frecându-mi palmele și încercând să găsesc activități ingenioase care să-mi ateste calitățile de travel blogger. Într-un final, m-a ,,lovit” inspirația mult căutată. Obișnuiam să contorizez tot felul de liste din sfera călătoriilor: câte țări, câte zboruri, câte vize, câți magneți, câte hoteluri. Ce lipsea? O listă a mijloacelor de transport bifate împreună. Asta era! Trebuia să alcătuiesc o vacanță cu tematica mijloacelor de transport! Era ceva original și la care cu siguranță nu s-ar fi gândit nici el, dar nici cititorii ce aveau să afle despre expriențele noastre pe plaiurile Emiratelor Arabe Unite.

     Dragă Alex, avionul, trenul, barca și mașina sunt de mult încercuite. De această dată, experiențele vor fi noi, iar transportul cât se poate de neașteptat. Pentru început, ne vom depăși împreună frica de înălțime și vom zbura printre zgârie norii din Dubai Marina pe tiroliana de 1 kilometru lungime. Cei 170 de metri altitudine îți vor părea o nimica toată după ce vom parcurge aproape un kilometru pe verticala in doar câteva secunde, cu unul dintre cele mai rapide lifturi din lume. Da, liftul este următorul mijloc de transport pe lista noastră! Evident că nu putem vizita fabulosul Dubai fără a admira panorama orașului din varful Burj Khalifei.

Dubai SuperBlog (4)

     Și mai sus? Da, cu elicopterul. Turul orașului cu punctul de plecare de pe Heliportul din Jumeirah va fi probabil greu de descris și dacă îmi pui tot DEX-ul la dispoziție. Vom descoperi, rând pe rând, toate bijuteriile arhitecturale ale Dubai-ului, așa cum se văd ele de la câteva mii de metri altitudine. Sunt sigură că această perspectivă unică a orașului ne va tăia răsuflarea și ne va pune două zâmbete largi, până la urechi, pe fețele noastre deja fericite.

     Vom părăsi înaltul cerului și ne vom aminti preț de câteva ore de iarna uitată acasă în România. Sunt sigură că dorul de ger și omăt nu ne va cuprinde în mrejele sale, dar și mai sigură sunt că a merge la ski într-un loc cu temperaturi de vară toridă nu este de ici, de colo. Peticul de iarnă și temperaturile aferente ne așteaptă în Mall of the Emirates. Fobia de gheață mă va face să nu mă urc pe schiuri nici de această dată, dar promit să mă delectez cu peisajul feeric de iarnă, din telescaun.

     Dragă Alex, știu că te aștepți să petrecem seara de Revelion lângă Burj Khalifa, însă nu va fi așa. Va fi mai bine! 31 Decembrie ne va surprinde într-o atmosferă autentică, printre dunele misterioase ale deșertului, acolo unde vom gusta cele mai apetisante bucate din gastronomia arăbească (tabbouleh, baba ganoush, falafel, samboosa, hummus, kebab; dacă nici arabii nu știu să gătească delicios, atunci cine?) și unde vom asista la cel mai colorat foc de artificii în liniștea imensa a nisipului nesfârșit, exact ce aveam pe wishlist pentru ultima zi din an. Zorii dimineții de 1 Ianuarie îi vom petrece in zbor, ciocnind pahare de șampanie în balonul cu aer cald și minunându-ne de lumea asta mare și frumoasă și de cât de norocoși suntem să petrecem astfel de momente împreună.

Dubai SuperBlog (1)

Dubai SuperBlog (2)

     Dragă Dubai, abia aștept să te descopăr și să te cuprind! Mă voi asigura că pun în bagaj camera foto care să-ți imortalizeze toate unghiurile cu care dai gata o lume întreaga, rochia aurie și vaporoasă pentru ultima zi din an și parfumul cu note orientale care ne flatează pe amândoi.

*Imagini arhiva personală si pixabay.com

*Articol scris pentru SuperBlog2018

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s