Una dintre cele mai importante părți ale corpului nostru, dacă ne referim la frumusețea aspectului fizic, este cu siguranță podoaba capilară. Indiferent că ai părul vopsit, scurt, lung, creț sau drept, este de preferat ca acesta să aibă un aspect sănătos. Sănătatea părului se menține și se îmbunătățește respectând câteva reguli aparent simple și banale, dar care au o influență majoră asupra felului în care părul nostru arată.
1.Periază-te înainte de a te spăla pe păr
Un om pierde în medie 100 de fire de păr zilnic. Acest lucru se întâmplă în special atunci când ne spălăm pe cap, iar firele căzute nu fac altceva decât să înfunde scurgerea de la duș/cadă. Asta nu este tot. Dacă nu îți perii părul înainte de baie, atunci s-ar putea să se încurce foarte tare în momentul în care vrei să îl usuci, lucru care va duce la ruperea și mai multor fire, așa că primul sfat este să îți perii părul înainte de duș.
2.Folosește perne din țesături de mătase
Mătasea este cea mai bună atât pentru pielea noastră, dar și pentru păr. Dacă folosești bumbac, acesta absoarbe toate uleiurile esențiale unui scalp sănătos, însă mătasea face exact opusul. Așadar, investește într-o lenjerie de pat din mătase.
3.Folosește un piaptăn cu dinți rari la duș
Atunci când aplici balsamul trebuie să utilizezi un piaptăn cu dinți rari pentru a nu încurca părul și mai tare și pentru a ajuta produsul să se întindă bine și să intre eficient în firul de păr.
4.Masează-ți scalpul
La fiecare duș trebuie să îți masezi bine de tot scalpul. De ce? Îți va facilita circulația sângelui în zona respectivă, va întări rădăcinile, te va elibera de stres și va face părul să crească mai repede.
5.Aplică balsamul și măștile doar la vârfuri
Dacă nu vrei să te trezești cu un păr uleios și care se îngrașă extrem de repede, atunci ar fi bine să aplici cantitatea de balsam sau mască hrănitoare doar pe jumătate din păr, insistând pe vârfuri. Acesta este singurul loc în care părul tău are nevoie de un astfel de tratament.
Recomandari:
Masca regenerare pentru par foarte deteriorat de la Kerastase. O gasesti AICI
Masca pentru par fin si colorat de la Wella. O gasesti AICI
6.Stoarce părul fără prosop
În loc de obișnuitul prosop în care toate avem tendința să ne depozităm cantitatea de apă în plus din părul proaspăt spălat, este de preferat să îl stoarcem cu mâna liberă, iar apoi să îl tamponăm cu șervețele de hârtie. Astfel, vom evita ruperea și electrizarea părului.
Te-ar putea interesa și: Recenzie: Șamponul antimătreață tratament expert de la Gerovital
Care este ritualul tău de îngrijire a părului?
Pingback: Review: Șamponul 2 în 1 cu argan de la Farmec | femeia25+