1.Contactul vizual
Este important să privești în ochi persoana din fața ta, dar evident, nu în exces pentru a nu da ceva greșit de înțeles. Totuși, acest gest denotă încredere în propria persoană.
2. Cel puțin un minim de cunoștințe despre companie și job
Aproape orice angajator te va întreba ce știi despre companie. Trebuie să te pregătești întotdeauna pentru această întrebare. Intră pe site-ul lor și vei află acolo tot ce ai nevoie. Mai nou, majoritatea companiilor are și pagină de facebook.
3.Nu zâmbești
Nu este deloc bine să ai o expresie prea dură în timpul interviului. Oricât de multă seriozitate ar impune jobul pentru care ai aplicat, trebuie să te faci plăcut și să ai o atitudine pozitivă. Nu spun că e ok să zâmbești cu gura până la urechi, dar un zâmbet discret nu-ți va strica socotelile.
4.Postura greșită
Nu te cocoșa! Încearcă să stai cât mai drept.
5.Strângerea de mână
Trebuie să fie fermă, nu dureroasă și nici timidă.
6.Încrucișarea brațelor
NU, NU, NU! Acest gest exprimă indiferență.
7.Prea multe gesticulații
Este ok să folosești gesticulații atunci când vrei să te folosești de mâini pentru a exprima mai bine un punct de vedere, dar nu exagera pentru că poate fi înțeles ca și nervozitate excesivă. Nimeni nu va dori să angajeze pe cineva care nu reușește să-și controleze emoțiile deloc.
8.Îmbrăcămintea
Vestimentația trebuie să fie în conformitate cu jobul, iar aproape în orice caz se impune formalitatea. Contează și culorile. Dacă nu ai aplicat pentru fashion designer, ar trebui să te limitezi la negru, alb, albastru.
9. Exprimarea
Gramatica pusă la punct, coerența în exprimare și vocea: sunt trei capitole la care nu îți poți permite să dai greș în timpul unui interviu. Relaxează-te și concentrează-te pentru ca toate frazele să-ți iasă cât mai bine posibil.
10. Nu te arăți interesat sau entuziasmat
Dacă vrei să fii angajat, trebuie să și arăți asta, să se vadă că îți dorești cu adevărat să primești un răspuns pozitiv în urma interviului.
11. Nu pui întrebări
La fel ca și punctul anterior, acest lucru poate trăda indiferență în fața angajatorului. Persoana care te va intervieva este în general antrenată pentru a observa astfel de detalii. În orice caz, te va întreba dacă ai întrebări despre job și ar fi bine să ai câteva. De exemplu, poți întreba despre program, dacă activitatea se va desfășura într-un singur loc sau câți colegi vei avea în birou. Practic, poți să adresezi orice întrebare dorești, atât timp cât te încadrezi în niște parametri.
12.Nu te pregătești pentru întrebările previzibile
Există un anumit set de întrebări pe care aproape orice angajator ți le va pune.
Ce experiență ai?
De ce îți dorești să lucrezi pentru noi?
De ce te-am angaja pe tine?/ Ce te recomandă pentru acest job?
De ce ai renunțat la jobul anterior?
Cum te vezi peste 5 ani?
Poți să-mi spui câte ceva despre tine?
BONUS! Citeste o carte bazata pe acest subiect. Am cateva recomandari foarte bune care cu siguranta te vor ajuta:
- Tinuta pentru succes. De la primul interviu la CEO, de Mihaela Berciu- O gasesti AICI
- Metoda interviului in psihologia organizationala si a resurselor umane, de Mihai Anitei- O gasesti AICI
- Arta interviului. Lectii de la un „maestru al meseriei”, de Lawrence Grobel- O gasesti AICI
- Interviul De Angajare. Cum sa raspunzi inteligent la orice intrebare, de Susan Hodgson- O gasesti AICI
punctul 12… 🙂 e o bubă… mare.
ApreciazăApreciază