Halate colorate pentru zile deprimante


     Citind titlul, probabil v-ati gandit ca urmeaza sa lecturati un text despre zilele mele triste, despre cum le depasesc purtand un halat pufos si colorat prin casa, prefacandu-ma ca viata e roz bonbon cu picatele. Ei bine, nu! Nu ca nu s-ar intampla si asta cateodata, insa acum vreau sa astern pe foaia digitala cateva ganduri despre amintiri cu tenta spitaliceasca, senzatii din copilarie proiectate si in prezent si despre fobii intiparite pe retina, cu si despre medici imbracati in halate albe.

     Din fericire, n-am fost un copil bolnav. Pana acum am ajuns o singura data pe masa de operatie si asta din cauza unei banale apendicite. S-a intamplat cand aveam 9 ani. Eram pe afara, ma jucam macao cu ceilalti copii din cartier, pe o paturica intinsa pe asfaltul incalzit de soare.

     Dintr-o data, o durere ce semana cu un cutit care-mi strapunge abdomenul, a intrerupt jocul nostru. Am fugit acasa, tinandu-mi mana apasat in locul cu durerea. Am impins usa bucatariei, acolo unde mama robotea de zor la niste oua umplute pe care cu cateva minute inainte le-as fi devorat, dar care odata cu durerea imi provocau greata. Mama m-a privit ingrozita si, pana cand sa se dezmeticeasca din socul provocat de mine, eu eram deja cu mana pe telefon, formand determinata 112. Atat de mare mi-a fost durerea incat nu am avut rabdare nici macar o secunda sa o las pe ea sa sune. Ajunsa la spital, medicii le-au spus parintilor ca sunt aproape de peritonita si ca voi intra in sala de operatie intr-o ora pentru a evita orice pericol.

     Parea sa nu-mi fie teama. Din contra, mi se parea o aventura cu potential de adrenalina si ceva cool de povestit colegilor la scoala. In sala de operatie, luminile puternice de pe tavan imi deranjau vederea. Totul parea ireal, totul era alb, ma simteam ca un soricel in laborator, speriat de experimentele ce urmeaza a fi facute pe mine. Falsul meu entuziasm se transformase radical in frica, odata cu contactul cu incaperea mare, alba, rece si neprimitoare.

      Sentimentul s-a accentuat puternic atunci cand doctorul anestezist s-a apropiat. Cu trupul sau robust, imbracat de un halat alb care exprima severitate. Clasicul tip de halate medicale . M-a cuprins o senzatie de neputinta, de fragilitate. Au trecut doar cateva secunde pana cand am adormit complet. Halatul alb m-a bantuit pe tot parcursul operatiei, de aceasta data sub forma de vis. In mintea mea se petreceau mii de scenarii inchipuite. Asistente si doctori fugeau in toate partile, tinand in mana fise medicale si la gat un stetoscop. Unii dintre ei aveau pete de sange pe halatul imaculat.

doctor-1228627_1280.jpg

     Nu am realizat atunci, insa odata cu operatia de apendicita am capatat o fobie serioasa vizavi de clasicul vesmant al doctorilor, ce avea sa iasa la iveala cativa ani mai tarziu. Atunci cand am avut nevoie de o interventie la masea. Se inflamase si tare ma mai durea. Am ajuns in cabinet si m-a intampinat un medic sobru, imbracat in acelasi halat alb. Toata fobia a dat navala si eram in stare sa fac orice numai sa fug. Da da, chiar asta am facut. Am inventat o scuza cum ca trebuie sa inmanez ceva cuiva si revin in 2 minute. N-am mai revenit. Am preferat sa merg la farmacie si sa ma tratez cu un antibiotic. Nu faceti ca mine, nu este etic!

     Dupa aceasta ultima experienta, am vrut sa „sap” in problema si sa descopar motivele din spatele perceptiei mele de groaza asupra culorii halatelor purtate de doctori. Daca exista si un sambure de logica, sau am nevoie de consiliere psihologica. Am inceput cu istoria halatului pentru a intelege cat mai bine fenomenul. Cu siguranta nu mi-as fi dorit sa ma nasc acum cateva sute de ani, atunci cand doctorii purtau vestimentatia formata din  camasa, papion, vesta, pantalon si obligatoriu un frac negru. Nu doar ca nu era igienic pentru ca la fel se imbracau si pe strada, insa inspira si austeritate. Practic, antonimul unui mediu prietenos.

aai-9435-2.jpg

     Ulterior, s-a ajuns la varianta care ma inspaimanta pe mine: halatul alb. Initial, scopul lui era sa sugereze curatenie, puritate, ca o panza de pictura pe care s-ar putea observa cu usurinta orice urma de murdarie sau sange. Insa imaginea doctorilor s-a imprimat atat de bine in memoria oamenilor incat majoritatea are o reactie adversa fata de clasicul halat. Aparent, nu sunt singura si multa lume are o repulsie fata de el. Mai mult, exista si un asa-zis sindrom al halatului alb, tradus prin cresterea tensiunii arteriale atunci cand halatul este privit de catre un pacient intr-un context medical.

     Medicii sunt persoane extrem de respectabile si ii apreciez enorm pentru ceea ce fac, insa  mi-as dori sa adopte din ce in ce mai multi culori mai vesele sau niste bluze medicale cu imprimeuri. De ce nu? In fond, traim niste vremuri in care se sparg stereotipuri si bariere. Hai sa spargem si bariera asta de apropiere si comunicare in relatia medic-pacient!

ehalate.jpg

 

     Mi-ar placea sa poarte culori pastelate, modele atragatoare, in special pentru copii, caci in copilarie ne formam majoritatea fricilor. Imaginati-va cum ar fi sa va duceti copilul la un cabinet stomatologic in care medicul sa poarte o camasa roz cu pisici sau una galbena cu fluturi multicolori. Senzatia de teama ar fi din start atenuata. Ba chiar ar fi atat de acaparati de studierea atenta a imprimeurilor, incat atentia lor ar fi distrasa de la ustensilele stomatologice cu aspect infricosator. Verde, galben, dar si roz sunt culori care ajuta foarte mult la calmare si linistire.

     Stiu ca sunt si cadre medicale care au pus in practica aceasta strategie si ca isi procura hainele de la ehalate.ro, un magazin online de costume medicale si echipamente de lucru. Insa stiu ca unii dintre ei nici nu si-au pus problema importantei tinutei lor asupra psihicului pacientului. Asadar, daca aveti prieteni medici, nu ar fi rau sa le sugerati asta. Copilul vostru v-ar fi recunoscator! 🙂

 

*articol scrie pentru SuperBlog2018

Surse imagini: pixabay, wikipedia, ehalate.ro

Reclame