- Brand: Gerovital farmec
- Gama: Gerovital Plant
- Cantitate: 50 ml
- Preț: în jur de 22 de lei
Pentru început, vreau să vă spun că am făcut o mică aroganță: am pozat crema cu maci alături de…trandafiri :)) Îmi place să fotografiez cosmeticele în decoruri cât mai naturale, asta implicând verdeață, flori, lemn, pământ. Aș fi vrut să folosesc niște maci de data aceasta, dar pentru că nu am avut la dispoziție decât niște trandafiri foarte drăguți, am ales să îi folosesc pe aceștia.
Gerovital a lansat această nouă gamă de curând, iar eu am primit crema cadou de la mama, de ziua mea, care a fost foarte bucuroasă să îmi ofere o cremă abia lansată 🙂 Am testat-o timp de 2 săptămâni și consider că este suficient cât să îi văd efectele și să îmi exprim părerea obiectivă în ceea ce o privește.
Crema pe care o am eu din colecția lor cu mac este cea pentru față, hidratantă. Mai precis, aceasta din poza de mai jos:
Ce spune Gerovital despre această cremă, pe site:
- Acțiune: hidratare
- Vârstă: 25+
- Tip ten: mixt /normal
- Utilizare: dimineața
Pentru a rămâne frumoasă și suplă pielea are nevoie de o hidratare corespunzătoare. Noua cremă de zi Gerovital Plant este ideală pentru hidratarea zilnică a pielii feței, a gâtului și decolteului.
Uleiul organic din Flori de Mac are avantajul de a proteja tenul și pielea de stresul urban. Tot mai multe persoane devin alergice, dezvoltă anumite sensibilității ale pielii, iar Uleiul din Flori de Mac are efect calmant și de protecție al pielii. Este ideal în tratamentul cosmetic al tenurilor deshidratate şi expuse stresului factorilor de mediu, prevenind deshidratarea, iritarea, apariția ridurilorși îmbătrînirea prematură a pielii.
Formulă fără conservanţi.
Acțiune:
Aquaxylul restabilește echilibrul hidric al pielii prin refacerea rezervelor de apă și diminuarea pierderilor transepidermale.
Ceramidyl-Omega, prin refacerea funcţiei de barieră a pielii, contribuie la restabilirea acestui echilibru, pielea devenind mai hidratată, mai elastică, mai tonică.
Uleiul organic din Flori de Mac este ingredientul ideal în tratamentul cosmetic al tenurilor deshidratate şi expuse stresului factorilor de mediu, prevenind deshidratarea, iritarea, apariția ridurilor și îmbătrânirea prematură a pielii.
Uleiurile naturale de Jojoba şi Squalan hrănesc şi regenerează pielea, asigurând protecţie întreaga zi.
Mod de utilizare: Se foloseşte zilnic, dimineaţa, după demachierea cu Lapte demachiant hidratantşi tonifierea corespunzătoare a tenului cu Loțiune tonică antioxidantă.
Părerea mea despre crema de față din flori de mac
de la Gerovital Plant:
- De cât timp o folosesc:
o folosesc zilnic, de aproximativ 3 săptămâni.
- Cum și când o aplic:
aplic crema în fiecare dimineață, imediat după ce m-am spălat foarte bine pe față. Aplicarea este foarte ușoară, crema intrând repede în piele.
- Textură:
are o textură cremoasă, dar foarte lejeră și aproape transparentă.
- Efecte:
Am observat efectele încă din prima zi. Tenul meu este mixt, având tendința de uscare, dar și o acnee care apare din când în când. Crema reușește să îmi hidrateze tenul foarte bine, intrând în piele instant. Ceea ce nu îmi place este că lasă o particulă subțire de grăsime pe ten, care lucește. Din acest motiv, nu o pot aplica înainte de a pune fond de ten pe față.
În general, foarte greu găsesc o cremă care să îi facă bine tenului meu și care să nu îmi provoace apariția coșurilor. Această cremă nu îmi dăunează absolut deloc, din contră, am observat o evoluție în aspectul său de când o folosesc. Se pare că uleiurile de Jojoba și flori de mac își fac bine treaba.
Un alt lucru care mă încântă foarte tare la această cremă este faptul că pare să calmeze petele roșii (urmele de la coșuri), iar tenul pare mult mai curat.
- Cum se simte:
Îmi place că nu oferă deloc senzația de ten încărcat. Pot spune chiar că face parte din categoria cremelor foarte lejere, iar acest lucru mă bucură mult pentru că nu suport niciun produs cosmetic care îmi dă acea senzație că port o mască.
- Ambalajul:
Este calitativ, din sticlă.
- Miros:
Are un parfum discret, de flori.
- Cât mă ține:
Nu știu exact, dar cred că cel puțin 2 luni. Aveți mai jos o poza cum arăta când am deschis-o prima dată și cât s-a consumat în 3 săptămâni:
- O voi mai cumpăra?
Da. Consider că raportul calitate/ preț este unul foarte bun; face ce promite și anume, hidratează pielea destul de bine; nu îmi afectează în vreun fel tenul.
Citește și:
Recenzie: Faimosul balsam de buze EOS
Recenzie: Șamponul antimătreață Tratament Expert de la Gerovital
Ați folosit crema din flori de maci de la Gerovital Plant?
Pingback: Review: Crema restructurantă de noapte de la Cosmetic Plant | femeia25+
Pingback: Review: Idealia Vichy, crema-gel cu efect de netezire și iluminare a tenului | femeia25+