Tu ești inamicul tău nr. 1 dacă faci aceste greșeli


   tu esti inamicul tău nr. 1 dacă faci aceste 6 greșeli

 

  Toți avem zile proaste și când spun proaste mă gândesc la acele zile în care ne este rușine să fim în pielea noastră sau ne-am plictisit de corpul nostru, de gândirea proprie, de viață și de tot ce ne înconjoară. 

   Este absolut normal să avem și asemenea colapsuri, însă este foarte periculos dacă nu știm să le administrăm așa cum trebuie și să le ocolim pe cât de mult posibil. Așa ajungi ca tu să fii inamicul numărul 1 al propriei existențe:

1.Ești un autocritic exagerat

 

   Este constructiv să îți lași mintea proprie să îți critice orice mișcare, însă nu duce asta mult prea departe! Nu exagera cu nemulțumirile la adresa ta. Orice experiență, chiar dacă poate părea foarte dură, te va duce mai departe. Orice șut în fund este un pas înainte. Vorba aceasta a fost inventată tot pe baza unor experiențe ale anumitor persoane. Este un adevăr, chiar dacă ne convine sau nu. Trebuie să învățăm din greșeli. Cine nu greșește înseamnă că nu mișcă nimic, este doar un manechin. A fi uman vine la pachet cu o mulțime de decizii greșite pe care este necesar să știm să ni le asumăm și să tragem concluziile și învățături potrivite, fără a ne pedepsi atât de aspru de fiecare dată.

2.Nu ai o modalitate realistă de a-ți seta așteptările

 

   Gândește-te foarte bine la următoarea întrebarea: În general, ai așteptări foarte mari de la tine? Nu trebuie să-mi răspunzi, dar este obligatoriu să fii sinceră cu tine și să îți răspunzi tu, ție. Dacă îți setezi niște obiective foarte înalte la fiecare pas, atunci este foarte probabil să dai greș, iar la final tu vei fi cea dezamăgită. Multe situații nici măcar nu depind de tine și de competența ta într-un anumit domeniu, în proporție de 100%. Dacă din fiecare pas pe care îl faci te aștepți la rezultate fabuloase, atunci riști ca la final căzătura să fie de foarte sus. Este mai sănătos să nu ai așteptări sau acestea să fie realiste. Un om care muncește, dar care nu are așteptări înalte va fi mult mai mulțumit atunci când va înfăptui lucruri minunate și atunci când rezultatele vor fi peste măsură.

3.Gândești prea mult

 

   Gânditul acesta în exces îmi dăunează și mie mult mai mult decât mi-aș dori. Din acest motiv, încerc să mă bazez foarte mult pe intuiție și pe ceea ce îmi spune inima atunci când am de făcut o decizie. Dacă asculți inima în detrimentul minții, știi sigur că nu vei regreta decizia luată. De multe ori mă ajut și de o listă cu avantaje și dezavantaje și îți recomand și ție să faci acest lucru. Poate că nu crezi, dar când vezi totul trecut pe foaie, alb negru în fața ta, simți cum ți se mai descrețește mintea și poți să te gândești mult mai eficient și rapid la situația care îți consumă timpul și energia.

4.Alegi mereu calea cea mai ușoară

 

   Metoda sigură spre succes este să ieșim din zona de confort de câte ori avem ocazia, fără frică. Dacă alegem întotdeauna soluția ușoară, care nu ne solicită în niciun fel imaginația, gândirea, inteligența și talentele, nu vom dobândi nicicând un loc mai bun decât acela pe care îl avem în prezent. Chiar și acesta este în pericol de a fi luat de altcineva care alege să se autodepășească și să își forțeze limitele. Se spune că cel mai ușor mod de a evolua este să faci exact ceea ce îți este frică.

5.Faci presupuneri eronate

 

   Atunci când nu avem toate datele cu privire la o împrejurare, inevitabil în mintea noastră încolțesc diverse presupuneri. În general, începem cu părțile negative. Ne imaginăm cele mai teribile scenarii, care de multe ori nu sunt reale, ci doar cuibărite undeva în mintea noastră. Din varii motive, nu întrebăm, ci doar presupunem, pentru că ne este mai la îndemână să facem asta. Gândește-te la următorul lucru: în momentul în care presupui că cineva s-a supărat pe tine pentru că ai făcut ceva, iar supărarea respectivei persoane nu există, de fapt. În momentul presupunerii, tu deja ai adoptat o atitudine defensivă. Dacă persoana în cauză chiar nu este supărată pe tine, atunci riști să pornești un conflict din nimic. Nu-ți lăsa creierașul să creeze scenarii false. Informează-te!

 

6.Ai îndoieli în privința ta

 

   Știu că este un clișeu, dar te sfătuiesc să ai încredere în tine, indiferent de situație. Dacă ești pe drumul tău spre a-ți îndeplini un mare vis și te mai împiedici din când în când de mici eșecuri, nu renunța. Vorba aceea, the sky is the limit! Continuă să mergi și să te dezvolți! Uită-te înainte, nu în urmă! Privește cât de departe ai ajuns și continuă să mergi pe drumul tău. Într-o zi, vei fi acolo negreșit.

femeia25plus © Toate drepturile rezervate
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s