5 Femei puternice care au schimbat lumea


     Deși aparent o lume condusă de bărbați, femeile și-au făcut întotdeauna simțită prezența în toate domeniile sociale și chiar politice. Hillary Clinton, spre exemplu, ar putea fi primul președinte american de sex feminin. Lista femeilor puternice, care au și au avut un cuvânt de spus este infinită. În acest articol mi-am propus să fac o selecție a unui număr de 5 femei pe care eu le admir și care reprezintă o mare sursă de inspirație pentru mine.

1.Hillary Clinton. 

1

     S-a născut la 26 octombrie 1947, în Chicago, Illinois, Statele Unite ale Americii. Hillary Diane Rodham Clinton nu și-a dorit încă de la început să devină politician. Dorința sa inițială a fost să fie astronaut. A făcut un demers în acest sens, trimițând o scrisoare către NASA, fără succes însă pentru că NASA încă nu accepta femei în acea perioadă. Această situație a făcut-o să își schimbe opțiunea și să urmeze o carieră în avocatură. 

     Hillary a avut întotdeauna o pasiune pentru copii. După absolvirea facultății a acceptat un job la Children Defense Found, mai apoi ajutând la crearea unui program de asigurări de sănătate pentru copii. Copiii nu au fost singura ei preocupare, Hillary fiind o purtătoare de cuvânt de succes în apărarea drepturilor omului și în special ale femeilor. 

   Femeia de succes de astăzi a obținut recunoaștere la nivel mondial pentru toate activitățile în care a fost implicată și este un adversar de temut pentru cursa obținerii locului de președinte la Casa Albă.

2. Oprah Winfrey

xcfbfxdb

     Oprah este originară din Kosciusko, Mississippi, Statele Unite ale Americii și s-a născut la data de 29 ianuarie 1954, având în prezent vârsta de 62 de ani. Oprah a devenit cunoscută în special datorită show-ului de televiziune care-i poartă numele.

    Oprah Gail Winfrey este cea mai influentă femeie din generația noastră. Ea apare pe fiecare listă de formatori de opinie de top din lume și a fost numit pe bună dreptate  „cea mai puternica femeie din lume.” În ciuda puterii sale influente, ea este o figură de inspirație și s-a dedicat pentru a face un impact pozitiv în viața altora. Averea ei este estimată la nu mai puțin 3 miliarde de dolari, fiind cea mai bogată femeie de culoare din lume. 

3. Prințesa Diana

dnbfn

     Lady D a fost cea mai influentă femeie din lume în timpul vieții sale (1981-1997). Născută la 1 iulie 1961, în Sandringhman, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Prințesa Inimilor, așa cum a fost numită de oamenii din întreaga lume, a fost un adevărat model de inspirație datorită frumuseții sale, stilului de a se îmbrăca și vasta implicare în opere de caritate pentru bolnavii de SIDA. 

     Prințesa și-a găsit sfârșitul la vârsta de 36 de ani în Paris. Mașina de culoare neagră, un Mercedes Benz S280 s-a ciocnit în cel de-al 13-lea stâlp din interiorul tunelului Pont de l’Alma din capitala franceză. Diana a rămas în memoria a milioane de oameni din întreaga lume pentru modul în care și-a dorit mereu să facă lumea mai bună.

4.Malala

,,Înțelegem importanțaglasului nostruabia atuncicând suntemreduși la tăcere-

     Malala este o elevă pakistaneză care a militat pentru drepturile femeii la educație în societatea islamică. Deși are doar 18 ani, Malala a câștigat deja un Premiu Nobel  Pentru Pace în anul 2014. 

    Malala Yousafzai a venit prima oară în atenția publicului când a început blogging-ul despre activitățile militare ale talibanilor și eforturile lor de a restricționa educația și pentru a preveni fetele să meargă la școală în Swat.

   Mai târziu, actul șocant al talibanilor i-a oferit faima internațională. Malala a fost împușcată în cap, în 2012; Eleva de 18 ani a supraviețuit atacului și a continuat să ia măsuri în domeniul educației la nivel mondial, obținând rezultate inegalabile. 

5. Maica Tereza

fn xc

      Maica Tereza iese în evidență ca fiind una dintre cele mai mari umanitariste ale secolului 20. Născută la 26 august 1910, în Skopje, Macedonia, călugărița catolică de origine albaneză a rămas un model global de altruism. 

     Și-a dedicat întreaga existență ajutând oamenii săraci și neajutorați, printre aceștia numărându-se și miile de bolnavi și muribunzi din Calcutta, India. În urma acestor acțiuni, măicuța a obținut Premiul Nobel pentru Pace. Maica Tereza ne-a arătat angajamentul ei profund pentru a aduce ajutor suferințelor omului și a demonstrat că dragostea și bucuria pot alina sărăcia, boala și durerea. 

     Deși decesul ei s-a produs acum aproape 20 de ani (5 septembrie 1997), abia recent s-a stabilit data canonizării măicuței, la 4 septembrie 2016. 

Publicitate

Un gând despre „5 Femei puternice care au schimbat lumea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s