5 moduri în care te schimbă scrierea zilnică


     Că tot am început să aștern tot felul de idei răsturnate prin dulăpioarele creierașului meu, am născocit un nou subiect pe tema aceasta: cum îți „afectează” viața, scrierea zilnică. Evident, am îngrămădit între paranteze cuvântul „afectează”, pentru că a scrie zilnic nu poate fi decât un lucru extrem de benific, care nu numai că îți solicită gândirea într-un mod cât se poate de pozitiv, dar efectiv nu are cum să afecteze cu ceva. 

     Să purcedem:

1.Vei căuta tot felul de oportunități pentru a scrie

     Odată ce începi să așterni pe foaie/ blog tot felul de lucruri și idei măiestre pe care le ai, acest lucru va deveni destul de repede parte din ceea ce ești și ceea ce faci. Dacă, din diverse motive, ratezi o zi, vei căuta să te revanșezi și să depui tot efortul ca acest lucru să nu se mai repete. 

     Depinzând de cât de mare va fi plăcerea, vei încerca să cauți să scrii chiar și pentru alții. 

2. Vei deveni mai organizat

     Imediat recunoscută și asumată pasiunea pentru compus, îți vei face loc în program pentru această activitate, ajungând chiar să îi dedici prima parte a fiecărei zile și să o treci în agenda personală.

    Făcând acest lucru, va trebui să fii mult mai organizat și poate să începi să debifezi lucruri inutile din programul tău zilnic.

3. Pana de idei va dispărea treptat

     Orice scriitor a experimentat la început acea senzație neplăcută în momentul în care s-a așezat în fața unei tastaturi și a ecranului alb, așteptând ca ale sale cuvinte să răsară de undeva. 

     Acest blocaj reprezintă exteriorizarea fricii de a nu avea un conținut bun, un conținut atrăgător care să stârnească interes. Când adopți un obicei zilnic de a scrie, această teamă dispare treptat și vei rămâne surprins de fluxul cuvintelor care îți vor umple foile. 

4. Vocabularul ți se va dezvolta

     Atunci când scrii foarte mult și despre aceeași temă sau teme asemănătoare, devine obositor să utilizezi de fiecare dată aceleași cuvinte. Din acest motiv, vei vrea să înlocuiești cuvintele cu care te-ai obișnuit cu niște sinonime care să dea o senzație de fresh textului tău. Așa te vei trezi curând cu un vocabular mult mai bogat.

5. Vei vorbi mai elocvent

     Mulțumită efortului depus pentru fiecare redactare de-a ta și a atenției la detalii, gramatica ta se va îmbunătăți considerabil. Vei învăța din greșelile mini carierei tale de scriitor și asta te va ajuta și în relațiile cu cei din jur. Vei avea mult mai multă încredere în discursul tău și îndeosebi în acuratețea acestuia.

Acestea fiind spuse, îți doresc spor la scris! 

0a42cdc643bde73170c163a37304b6b4

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s